În urma adoptării de către Comisia Europeană a Comunicării “Stimularea creșterii și coeziunii în regiunile de frontieră din UE”, în data de 20 septembrie 2017, Asociația Regiunilor Europene de Frontieră(AEBR), sub supravegherea DG REGIO, a lansat, în cadrul inițiativei ”B-solutions”, un apel de proiecte pilot care vizează înlăturarea unor obstacole specifice zonelor de frontieră – de natură administrativă și/sau juridică din următoarele domenii: (1) ocuparea forței de muncă, (2) sănătate, (3) transport, (4) multilingvism și (5) cooperare instituțională.
Apelul, care pune la dispoziție un fond de 400.000 de euro și care va rămâne deschis până la 30 aprilie 2018, oferă granturi de până la 20.000 de euro pentru finanțarea unui număr de până la 20 de acțiuni. Proiectele vor fi implementate pentru o perioadă de maxim 15 luni.
Beneficiarii eligibili pentru aceste proiecte sunt instituțiile publice și structurile transfrontaliere.
Pe baza rezultatelor celor 20 de proiecte ce vor fi finanțate din acest instrument, se va elabora un raport consolidat (compendiu) menit să ilustreze deopotrivă principalele constatări și propuneri și să evidențieze toate obstacolele identificate. Obiectivul principal al acestui apel îl constituie identificarea și promovarea de metode sustenabile de rezolvare a obstacolelor amintite mai sus, care să se materializeze în recomandări de politică necesare pentru îmbunătățirea condițiilor din zonele vizate, precum și lecțiile învățate cu ocazia abordării acestor teme de interes.
Mai multe informații despre apelul de proiecte pot fi găsite pe pagina web:
https://www.b-solutionsproject.com/call-for-proposals
Notă: Acest instrument financiar nu se numără printre programele gestionate în cadrul MDRAP, în consecință, întrebările/solicitările de informații se vor adresa la: b-solutions@aebr.eu